Izvor

 Apa minerală naturală PERENNA PREMIER provine dintr-un izvor natural ce izvoraste direct din stanca la baza muntelui Moghila inalt de 458 metri dintr-o zona ecologic pura datorita lipsei totale a industriei sau culturilor agricole in zona pe un perimetru de cel putin 40 de km2.

Scurt Istoric: se stie ca in anul 1886 apa provenind din izvorul de la Calina, sursa apei minerale Perenna Premier, era transportata de care cu boi la Curtea Imperiala de la Viena, cunoscuta in acea vreme ca „WASSER VON CALINA”. Atestarea izvorului este facuta si prin inscrisuri oficiale regasite in muzeul de la Ocna de Fier descoperite de catre eminentul profesor Costica Gruiescu datand din anul 1725 din care rezulta ca izvorul Calina era singura sursa de apa a intregii comunitati din acea vreme.